29 aprilie 2024

La școală este ca-n povești 5.10.2019, ora 11.00

Cumpără Bilete

PAM PAM – Trupa de teatru muzical educativ pentru copii vă invită Sâmbătă, 05 Octombrie 2019, de la ora 11:00, la spectacolul “La Școală este ca-n povești!”.
Un spectacol special pentru familie, unde atât copiii, cât și părinții sunt invitați să intre în lumea minunată a poveștilor și a muzicii, cei mici plecând acasă cu o lecție educativă despre bucuria de a învăța și de a-și face prieteni noi.
Cei trei prieteni – Pia, Vio si Kito – vor să îl convingă pe Împăratul Lenevilă că “La școală este ca-n povești!”. Chiar dacă îl încoronează cu mult fast pe Lenevilă care credea că școala este frumoasă doar pe dinafară, cei trei vor să îi arate că, dacă ştii să aduni informaţiile şi să le transformi în poveşti, totul devine plăcut şi palpitant.
Astfel, până vine doamna învăţătoare, și împreună cu micii spectatori, cele trei personaje vor crea în sala de clasă o poveste despre Împărăţia Învăţăturii. Bufoni vor fi pinguinul Pam-Pam și ursul panda, Bum-Bum. Și pentru că muzica dă culoare vieții și ne unește în tot ceea ce facem, Pia, Vio și Kito aduc în scenă nu doar exuberanță și multă bucurie, dar și adevărate lecții pentru Lenevilă și copii. Pe acorduri muzicale de Periniță, rock’n roll, hip-hop sau pop îl vor învăța pe Împărat literele alfabetului, cifrele, notele muzicale, zilele săptămânii, anotimpurile.
Mesajul pe care trupa PAM PAM dorește să îl transmită copiilor prin acest spectacol muzical este că școala poate deveni un loc unde poți merge cu entuziasm și drag de carte și unde îți poți crea prietenii adevărate alături de colegii de clasă.
Replicile savuroase și pline de umor, muzica antrenantă și plină de ritm, coregrafiile originale și costumele colorate fac din show-urile PAM PAM adevărate momente de veselie și energie pozitivă pentru copii și părinți, dar în același timp, ofera prețioase informații educative.

Alte articole

Înscriere la cursuri