07 noiembrie 2024

Curs de Peisagistică

Formular de înscriere la curs

Curs de Peisagistică 2023

 

CURS  DE  PEISAGISTICĂ

  • Debut curs: 3 octombrie 2023
  • Durată: 12 şedinţe
  • Program - Marți, de la ora 19.00
  • Taxa: 1.400 lei (plata se efectuează în două etape: etapa I – 800 lei, la debutul cursului; etapa II – 600 lei, se achită în decurs de o lună de la debutul cursului)
  • Lector: Dragoș ISĂCESCU, arhitect peisagist – Universitatea de Arhitectură si Urbanism Ion Mincu, fost coprezentator la emisiunea “Visuri la cheie” - Pro Tv

Cursul se desfășoară săptămânal.

Cursul de peisagistică organizat de Centrul Metropolitan de Educație si Cultură  “Ioan I. Dalles”, oferă oportunitatea de a pătrunde în lumea încântătoare a artei amenajării grădinilor.

Cursul se adresează atât celor care doresc să practice această activitate ca hobby, cât şi celor care vor să îşi contruiască un viitor în domeniu.

Acesta va fi structurat pe mai multe capitole în care se vor discuta notiuni introductive, principii si aspecte tehnice necesare în amenajarea eficientă a spaţiului dat, urmărindu-se să se transmită cunoştinte şi aptitudini necesare realizarii unui proiect de peisagistică.

Cursul este bazat atât pe ore de teorie cât si de practică, partea de teorie predată la curs fiind intercalată cu vizite pe teren, discuţii pe studii de caz si exercitii de clasă.

În cadrul acestui curs veţi învăţa regulile de bază ale amenajărilor peisagere si directoarele necesare amenajării coerente şi estetice a spaţiilor exterioare. Vor fi abordate teme precum: compoziţia spaţiului, elemente de mediu, formă, culoare, textura, unitate, noţiuni de horticultură etc.

Deşi domeniul peisagisticii se extinde de la amenajarea microgrădinilor până la conturarea spatiului public (stradă, scuar, gradină, parc) şi chiar la intervenţii în macropeisaj, acest modul se concentrează pe tratarea spaţiilor exterioare private şi semiprivate.

Întrucât peisagistica este arta lucrului cu şi prin elemente naturale (minerale şi vegetale), deci implică lucrul cu structuri şi componente vii, necesită, pentru o practică corectă, o profundă înţelegere a naturii, pasiune şi respect pentru tot ceea ce oferă aceasta şi, nu în ultimul rând, o vădită înclinaţie spre frumos.

Obiectivele cursului sunt:

  • Construirea unei imagini coerente, corecte şi cuprinzătoare a artei amenajărilor peisagere
  • Înţelegerea peisagisticii în context şi coordonarea cu domeniile conexe
  • Studiul elementelor şi instrumentelor de lucru în peisagistică
  • Expunerea principiilor de bază în proiectarea spaţiilor verzi, explicarea şi exemplificarea acestora
  • Propunerea unei abordări concrete a proiectului de peisagistică 

Elemente din tematica cursului:

  1. Introducere
  2. Tipuri de grădini
  3. Notiuni de proiectare – stabilirea temei - Metode de redactare proiect
  4. Notiuni de infrastructură: structura sol, drenaj, elemente de structură
  5. Elemente de horticultura
  6. Execuție gradini (vizita la santier)
  7. Elemente componente ale unei grădini -studiu pe cazuri concret, descompunerea unor imagini in elemente de bază
  8. Elemente componenete ale unei gradini - Studiu asupra metodelor de imbinare a elementelor unei amenajari
  9. Elemente componenete ale unei grădini -forma terenului, circulatii, legături puncte de interes
  10. Alegerea materialului dendrologic necesar unei grădini – elemente teoretice
  11. Alegerea materialului dendrologic necesar unei grădini (vizită la magazin)
  12. Elemente dinamice si mobilier – apă, foc
  13. Iluminat
  14. Irigații si întreținere
  15. Imagine de ansamblu asupra elementelor studiate
  16. Studiu de caz particular (proiect de echipa) - simulare examen

Aptitudini și competențe:

  • Dezvoltarea creativitatii şi a simtului estetic
  • Insusirea unor cunostinte tehnice de proiectare peisageră
  • Dobândirea întelegerii spaţiului tridimensional si reprezentarea lui grafică
  • Aptitudini de identificare a materialelor si vegetaţiei potrivite spatiului respectiv
  • Întelegerea contextului urban , organizarea functională a spaţiului si modalităti de interventie asupra lui 

Utilitatea cursului: 

Aplicarea cunoștințelor pe cazuri concrete de amenajare a unui spațiu.

Finalitate curs:

Eliberarea Diplomei Centrului Metropolitan de Educație si Cultură “Ioan I. Dalles”

Înscrie-te la curs

Cerere de Înscriere la Cursul de Peisagistică

 
*
*
*
*

Atașează Fișa de Înscriere la Curs completată. Fișa de Înscriere poate fi descărcată aici. Tip de fișier permis: doc, docx, pdf, jpg, jpeg, png. Dimensiune maximă fișier: 1MB.

*
CAPTCHA image

Codul de securitate antispam

 

 

curs-peisagistica-dalles-1 curs-peisagistica-dalles-2 curs-peisagistica-dalles-3 curs-peisagistica-dalles-4 curs-peisagistica-dalles-5 curs-peisagistica-dalles-6 curs-peisagistica-dalles-7 curs-peisagistica-dalles-8 curs-peisagistica-dalles-9 curs-peisagistica-dalles-10

peisagistica 1 peisagistica 5 peisagistica 4 peisagistica 3 peisagistica 2

Pentru înscrierea la curs vă rugăm să completați Fișa Cursantului și să o atașați în următorul formular de înscriere:

Cerere de Înscriere la Cursul de Peisagistică

 
*
*
*
*

Atașează Fișa de Înscriere la Curs completată. Fișa de Înscriere poate fi descărcată aici. Tip de fișier permis: doc, docx, pdf, jpg, jpeg, png. Dimensiune maximă fișier: 1MB.

*
CAPTCHA image

Codul de securitate antispam

Înscriere la cursuri