Când mă plimbam pe stradă sau prin parc cu Dulci, labradorița mea, aveam obiceiul să mă laud în fața tuturor, spunându-le cu glas tare: „Sunt singurul PURIC cu un CÂINE!” Știu că de fiecare dată oamenii se amuzau copios și ne priveau pe amândoi cu mult drag, fiind mai ales surprinși de această unică și comică răsturnare de situație, pe care cu toții o legitimau cu un zâmbet discret și inteligent.

Acum, când Dulci nu mai este, și un imens gol sufletesc lăsat în urma-i o cheamă zilnic tăcând, m-am gândit să-l umplu și eu exact cu ce mi l-a umplut ea, când viața mă arunca, la rându-i, indiferentă, într-un imens gol sufletesc, adică m-am gândit să-l umplu cu DRAGOSTE!

Despre acest lucru vorbește dincolo de cuvinte acest spectacol. Și de ce oare un spectacol, care dăruie prin TĂCERE acele lucruri care nu pot fi grăite prin cuvinte? Foarte simplu!… Sfântul Isaac Sirul spunea că „îngerii sunt făcuți din TĂCERE”, iar pentru mine, Dulci a fost Îngerul meu Păzitor! Și de aceea m-am gândit să vă ofer, dincolo de zgomotul, neliniștea și cuvintele fără de sens ale lumii de azi în care trăim, un mic fragment din viața unică a unui „puric” și a unui „câine” ce s-au iubit reciproc în tăcere, cu frumusețea, vulnerabilitatea și efemeritatea bobului de rouă răsărit pe firul de iarbă la primele raze de soare!