Loading Evenimente

Vienna Vision – A fost odată în decembrie

10 decembrie - 19:00
Cumpără bilete

În premieră în acest an, poveştile de iarnă se spun altfel. „Vienna Vision – A fost odată în decembrie” aduce pe scenă o producție unică, aflată la granița dintre teatru și muzică, în care sunetul cald al orchestrei de suflători și vocea primadonei serii se împletesc cu jocul de rol, mișcarea scenică şi buna dispoziţie.

Sub bagheta dirijorului Silviu Deaconescu şi în viziunea regizorului Alexandru Unguru, refrenele prind viaţă, iar istrumentiştii îşi părăsesc amplasamentul static, devenind actori, astfel că fiecare temă sonoră devine o scenetă, scenetele se înlănţuiesc în capitole, iar capitolele se contopesc în „A fost odată în decembrie” – o poveste despre bucurie, nostalgie și magia iernilor de altădată, spusă cu prospețimea și energia prezentului.

„„A fost odată în decembrie” nu este doar un concert – este un voiaj narativ în care pornim împreună cu publicul și îl parcurgem pas cu pas, de la primele acorduri până la ultima notă. Pe acest drum, introducerile umoristice, momentele teatrale pline de viață sau cele poetice pline de sensibilitate fac tranziţii între polcile, mazurcile şi marşuri celebre, interpretate de Vienna Wind Orchestra, într-un spectacol de Crăciun voios şi atipic, care nu doar se ascultă, ci se trăiește – cu ochii, cu urechile și cu inima, „ explică dirijorul Silviu Deaconescu.

Distribuie acest Eveniment

9618320
DD
Zile
HH
Ore
MM
Min
SS
Sec

Detalii

Data:
10 decembrie
Ora:
19:00
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, , , ,

Locație

Sala Dalles
Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 18
București,
+ Google Map
Telefon
021.314.66.37

Înscriere la cursuri