26 aprilie 2024

Picătura de viață 10.11.2019, orele 8.30 - 13.00

Picătura de viață

Dacă ai putea salva cel puțin 2 vieţi printr-un simplu gest, ai sta pe gânduri?

Picătura de Viaţă este o campanie de donare de sânge organizată de AMiCUS București cu sprijinul Centrul de Transfuzie Sanguină București, N-avem SANGE, Donorium și Universitatea Populara Ioan I Dalles. Aceasta se află la a șasea ediţie în Bucureşti, având deja o tradiţie în implicarea activă şi directă în ajutorarea celor ce au cea mai mare nevoie, peste 60% din populaţie având nevoie de sânge donat într-un moment al vieţii, 1 din 3 operaţii fiind amânată din cauza lipsei sângelui.

Când?
Pe 10 noiembrie, în intervalul orar 8:30-13:00.
Unde?
Pentru a veni în ajutorul celor care vor dona, evenimentul se va desfăşura într-o zonă centrală, la Sala Dalles, metrou Universitate – ieşirea spre str. Batiştei.

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndeplinesti următoarele condiţii, potrivit informațiilor publicate de Centrul de Transfuzie Sanguină București:

-vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
-greutate peste 50Kg
-puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
-tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
-să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni
-femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
-să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
-sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale,boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
Pentru mai multe detalii: http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html

Încă mai stai pe gânduri? Ne vedem acolo!

Alte articole

Înscriere la cursuri