17 mai 2024

Metamorfoze – Expozitie de colaj textil, Daniela Boneanu

Metamorfoze - Expozitie de colaj textilLuni, 8 aprilie 2013, la ora 18:30, în foaierul Universității Populare “Ioan I. Dalles” va avea loc vernisajul expoziției “Metamorfoze”.

Daniela Boneanu, absolvent al Școlii de Artă București, debutează cu această expoziție în tehnica de colaj textil.

Artista s-a aplecat cu grijă asupra fiecărui detaliu îmbinând manual diferitele texturi.

Dupa cum spunea Horia Bernea „materia este cea de care se agață spiritul, dar ceea ce o însoțește este gestul”.

Texturile, îmbinările cromatice, contrastele mat-lucios sunt ca o mărturisire a sensibilității interioare, caracteristică fiecărui artist.

Complexitatea lucrărilor sale este un paradox al simplității simbolice, al metamorfozei materialelor de bază, în forme stilizate.

Această expoziție încearcă să mărească forța de impresionare asupra privitorului, făcându-l să perceapă atmosfera de taină a fiecărei lucrări printr-un sistem de relaționare cât mai directă și sinceră.

Accesul vizitatorilor la expoziția “Metamorfoze” se va face începând din 8 aprilie până pe 19 aprilie, în fiecare zi, între orele 09:00 – 16:00, la sediul Sălii Dalles, din Bd. Nicolae Balcescu, Nr.18.

Alte articole

Înscriere la cursuri