25 aprilie 2024

Maria – Inima României 5.11.2019, ora 19.00

Maria - Inima României

Pentru pasionați și cunoscători de istorie, am pus la cale un eveniment deosebit, care va lua la pas toată țara: un turneu național al filmelor Maria – Inima României și Războiul Regelui.

Turneul va ajunge în București, Constanța, Alba Iulia și multe alte orașe pe care le vom anunța pe parcurs. Tot ce ai de făcut este să-ți rezervi biletul gratuit și să te bucuri alături de noi de cele două documentare impresionante, care aduc împreună personalități magnetice, emblematice, îndrăgostite de aceeași țară.

Povestea rolului politic şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României: Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României in 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie.

“Războiul Regelui” este ultima din marile poveşti nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul şef de stat din acele vremuri, rămas în viaţă – Majestatea Sa Regele Mihai I al României. „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.“

Povestea deciziei unui Rege care într-un punct critic în al Doilea Război Mondial a renunţat la sprijinul acordat Germaniei, a îndreptat România spre Aliaţi şi a grăbit sfârşitul războiului cu aproape 6 luni. Este o poveste a intrigilor de palat şi o poveste a decepţiilor. De la Palatul Buckingham spre Bucureşti, de la Moscova spre Washington, semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, şantaj sub ameninţarea pistolului. Şi curajul unui tânăr Rege ce a îndrăznit.

Urmărește evenimentul și pe pagina de Facebook Maria – Inima României ca să fii mereu la curent cu informațiile despre proiecția celor două filme istorice.
Pentru a viziona oricare dintre documentare, trebuie doar să îți rezervi biletul gratuit de aici: https://eventbook.ro/program/turneu-national-maria-inima-romaniei-razboiul-regelui.

Ne bucurăm și îți mulțumim că ni te alături într-o călătorie în timp.

O producție independentă Chainsaw Europe și susținută de HISTORY.

Sponsori oficiali: Banca Transilvania, REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate, Groupama Asigurari, British American Tobacco, Academia Română, Institutul Cultural Român, Enayati Group.

Alte articole

Înscriere la cursuri