Marți, 19 Decembrie 2017
ora 19.00
Sala Dalles
Doi frați, cu vârste apropiate de 30 de ani, unul părăsit de soție, iar celălalt înșelat de iubită, hotărăsc să se reîntoarcă acasă la mama, pentru a continua să traiască partea cu copilăria. Mama,văduvă fiind, deși e singură în casă, are un iubit…. L-a cunoscut la facultate, mama e STUDENTĂ!!!
Când apar băieții acasă, apar și conflictele. În primul rând apar gelozii pe dormitor, fiecare are senzația că „mămica” îl iubește mai mult pe celălalt, iar ideea că mama are un iubit, că și ea are dreptul la dragoste, la viață, e de neconceput, în mintea celor doi: Mama este MAMA. Și atât!!! …..
O comedie tristă, o poveste veselă, optimistă, dar cu accente tragice, o bucațică ruptă din viața de familie a noastră, a tuturor, despre ceea ce ar putea însemna o familie fericită…. Sau, drumul spre idealitate atunci când speranța te învață să trăiești frumos și să te bucuri de fiecare clipă! Multe răsturnări de situație, fiecare încearcă să își marcheze teritoriul, dar, de fiecare dată, cu răbdare și toleranță, cu nervii întinși, dar și cu mult umor, totul se poate rezolva….
Distribuția:
Adriana TRANDAFIR – mama
Andreas PETRESCU – Andrei (fratele mai mare)
și
Gabriel FĂTU – Gabriel (fratele cel mic)
Scenografia: Iuliana GHERGHESCU
Regia: Gelu COLCEAG
Biletele se pot procura de la Anticariatul Sălii Dalles și de pe startickets.ro.