08 mai 2024

La serva padrona de Pergolesi 29.03.2023, ora 19.00

Cumpără bilete

Miercuri, 29 Martie 2023, ora 19:00, la Sala Dalles

După succesul cu opera Bastien și Bastienne de Mozart, asociația Home of Strings organizează premiera spectacolui La serva Padrona de Pergolesi.

În timp ce ideea de a te căsători poate fi entuziasmantă, călătoria reală este adesea plină de hopuri. Home of Strings prezintă ambele fețe ale acestei monede în data de 29 martie, orele 19.00, la Sala Dalles, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.18, București.

Trăind de mică în casa lui Uberto, Serpina este acum o frumoasă tânără domnișoară, vicleană și iute ca argintul viu care, văzându-și stăpânul, bătrânelul Uberto, un om cu calități dar și cu multe slăbiciuni, dispus să se căsătorească, decide să fie ea stăpâna casei, și nu o altă femeie. Cu ajutorul lui Vespone (rol mut) și după o serie de intrigi și contraste aprinse, Uberto acceptă în cele din urmă să se căsătorească cu Serpina. Pornind de la lucrări anterioare similare semnate de Albinoni și Hasse, Pergolesi și libretistul său Gennarantonio Federico au creat o capodoperă în miniatură, o piesă care triumfă și astăzi în teatrele de operă din întreaga lume.

La serva padrona, de Giovanni Pergolesi, compusă în anul 1733, este o comedie spumoasă, o farsă satirică și strălucitoare, o operă compusă în două acte, cu interpretări intrigante, cu momente comice dar și dramatice.

Deoarece La Serva Padrona a fost inițial doar un intermezzo jucat între actele unei opere serioase de Pergolesi, nu există nicio uvertură; în această reprezentație spectacolul va începe cu Sinfonia operei Lo frate ‘nnamurato.

Pergolesi în lucrarea La serva Padrona introduce războiul veșnic dintre bărbat și femeie pentru dominare, ce le vom găsi mai târziu în Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Avarul de Moliere, ceea face ca această capodoperă muzicală să dea startul genului de operă comică italiană. Home of Strings mută această operă barocă înainte în timp, deoarece verosimilitatea subiectului continuă până în zilele noastre.

Distribuția:

Serpina – Maria Ungheanu

Uberto – Fang Shuang

Vespone – Cătălin Seimeanu

Cvartetul asociației Home of Strings

Durata: 60 de minute

Preț bilet 50 de lei

Biletele pot fi cumpărate online pe ticketstore.ro sau de la:

1. Casa de bilete a Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” – B-dul Octavian Goga Nr.1 (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)

2. Casa de bilete a Sălii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17).

Alte articole

Înscriere la cursuri