
George Enescu și Casa Regală a României

Muzeul Național ”George Enescu”
Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles”
Fundația Regală Margareta a României
Asociația Magia Artelor
Expoziția „George Enescu și Casa Regală a României” la Sala Dalles
„Regina m-a adoptat sufletește, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungă absență. Când m-am înapoiat în țară, (…) mi s-au deschis porțile Palatului.
Era în 1898. Regele Carol I binevoia să se intereseze de mine, ca de un om care muncește temeinic, iar Carmen SyIva de producția mea, în numele căreia m-a adoptat sufletește, socotindu-Se «cealaltă vice-mamă»….Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o ființă cu nimb, depărtată de oamenii obișnuiți, revărsând numai lumină şi bunătate”.(George Enescu)
În anul celebrării a șapte decenii de la trecerea în eternitate a compozitorului George Enescu, Muzeul ce-i poartă numele este onorat să aibă alături parteneri deosebiți, împreună cu care să pună în valoare, o dată în plus, modelul de umanitate și generozitate pe care îl reprezintă muzicianul.
Acum mai bine de 125 de ani, un tânăr talentat pășea în salonul de muzică al Castelului Peleș, adevărat templu al Artelor patronat de Regina Elisabeta. George Enescu, copilul de suflet al acesteia, avea să pomenească adesea generozitatea Reginei poete Carmen Sylva. Prietenia dintre George Enescu și Casa Regală, bazată pe un imens respect, a fost continuată și întreținută de Regina Maria, de Regele Ferdinand, iar mai târziu de Regele Carol al II-lea și de Regele Mihai. Figuri luminoase în destinul compozitorului, suveranii României l-au iubit, l-au prețuit, l-au onorat.
Expoziția prezentată publicului înfățișează o considerabilă diversitate de fotografii documente, ordonate cronologic de-a lungul a trei decenii şi jumătate: cel mai vechi dintre documentele prezentate datează din 1898, iar ultimul, din 1943. Grupajele tematice ale materialului înfățișat pun în lumină diferitele interferențe ale biografiei şi activităților de compozitor şi interpret ale lui George Enescu cu Palatul Regal şi viața artistică de la Curte sau diferitele chipuri în care personalitatea marelui muzician a „rezonat” în conștiința suveranilor noștri. Sunt relații care depășesc protocolarul, chiar dacă acesta e prezent în mod constant prin sumedenia de înalte distincții acordate compozitorului de către toți suveranii României, mărturii ale înaltei stime şi prețuiri de care George Enescu s-a bucurat din partea Casei Regale.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 6 august 2025, la ora 18,00, la sediul Centrului Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” din București, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1 și va fi urmat de un recital al câtorva dintre beneficiarii programului „Tinere Talente”, program prin care Fundația Regală Margareta a României oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile. Recitalul este realizat cu sprijinul Asociației Magia Artelor, partener în proiect.
Generos găzduită de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles”, expoziția este amplasată în foaierul sălii Dalles din București, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1 și poate fi vizitată în perioada 30 iulie – 18 august 2025, de luni până vineri între orele 10.00 -18.00, intrarea fiind liberă.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Lumina Cuvântului.
Mai multe informații la https://www.georgeenescu.ro/
- Contact Muzeul Național George Enescu – comunicare@georgeenescu.ro, 0745479654 / 0726208901
- Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” – cursuri@dalles.ro, 021 3146637